Suntem organizația de tineret a PNL Cluj, o echipă care crede în puterea tinerilor de a mișca lucrurile în direcția bună și corectă.
Suntem #GenerațiaAltfel care acționează în spiritul şi comportamentul Tineretului Naţional Liberal, promovând tinerii care pot face cu adevărat diferența, bazat pe aptitudini, talent și inovare, și care au curajul de a lua inițiativa pentru un viitor liber, democrat, prosper și sigur.
Suntem prezenți în toate cele 5 municipii ale județului Cluj: Cluj-Napoca, Câmpia Turzii, Gherla, Dej, Turda, în orașul Huedin și încă 18 comune ale județului.
Piață Liberă
Competiție
Antreprenoriat
Promovarea tinerilor
Scurt istoric
Înființat în 1876, Tineretul Național Liberal (TNL) este organizația de tineret a Partidului Național Liberal. TNL este cea mai veche organizație politică de tineret din Europa, fiind înființată la un an după înființarea Partidului Naţional Liberal.
La nivelul județului Cluj ne desfășurăm activitatea prin tinerii dedicați și implicați ai comunității noastre, care are la bază un puternic centru universitar ce oferă educația și mediul propice pentru cei dornici de implicare.
În Prezent
„TNL reușește cu brio să aducă un suflu nou în politică, suflu construit pe principii solide, dar adaptat la cerințele celor care ne oferă încrederea lor prin vot.
Suntem singura organizație politică de tineret din țară care a reușit la alegerile locale de la ultimul scrutin electoral să promoveze masiv tinerii, iar astfel să avem peste 1000 de reprezentanți tineri în consiliile locale și consiliile județene din România. Noi, tinerii, putem și trebuie să fim factorul de schimbare în viața politică din România – generația care îmbină armonios reprezentativitatea politică cu entuziasmul specific vârstei”, Georgiana Sima, Președinte TNL Cluj
SCOP
Scopul Tineretului Naţional Liberal (TNL) constă în promovarea ideilor liberale, a valorilor naţionale, a programului, activităţii şi preocupărilor PNL în rândul tineretului din România, de a propune şi susţine tineri în structurile PNL, în administraţia publică centrală și locală precum şi în structurile de la nivelul Uniunii Europene, pe baza competenţei şi a liberei competiţii.
ACȚIUNI
Dezbateri
Teme de interes local, național, european.
Workshop-uri
Educație ancorată în realitățile prezentului
Cafenele liberale
Evenimente educative și networking alături de experți